NUCICULTURA – Afacere Crestineasca pentru Securitatea Alimentara

 Totul, ce faci să faci din suflet, ca pentru Domnul, nu ca pentru omul, numai atunci vei avea succese bune în calea ta.

Scopul principal:

  1.  Prosperitatea omenirii.
  2. Prosperitatea Consumatorului.
  3. Prosperitatea Furnizorilor noştri.
  4. Prosperitatea Reprezentanţilor.
  5. Prosperitatea Fondatorilor şi-a tuturor membrilor Uniunii şi familiei lor.

Sarcinile pentru atingerea scopului.

  1. Formarea unui organ unic a Consumatorului, Furnizorului, Reprezentanţilor şi
  2. Colaboratorilor nu doar ca asociaţi ci si ca Prieteni.
  3. A avea mulţi Prieteni în toate colţurile lumii.
  4. A purta grija Prietenilor şi de făcut ca să aibă mai puţine probleme.
  5. A  fi conştient şi de procedat aşa, ca cel mai apropiat şi de preţ să fie Apropiatul şi nu omul abstract, Cel ce este alături şi la orişice moment pune Umărul.
  6. Glorie, ca pe noi ,,să fim lăudaţi de alţii şi nu de gura noastră, de străină şi nu de limba noastră. Bunăvoinţa e mai bună ca bogăţia cea mare, reputaţia bună e mai preţioasă ca argintul şi aurul”. Faţa de bază este ,, Singuri să ne lăudăm nu cu modestia, nu cu puterea, nu cu bogăţia, cu acea că ştim şi cunoaştem căile indicate nouă de Domnul”.

Principiile atingerii scopului:

  1. Credinţă: având credinţă vom birui total.
  2. Idealul: dacă omul î-şi închipuie că este ideal se greşeşte.
  3. Cultura ecologică: Domnul a făcut Pământul pentru trai, dar va veni timpul când va trebui să răspundem pentru pagubele aduse lui.
  4. Chibzuinţă: orice lucru trebuie făcut cu tâlc.
  5. Ridicarea calităţii: ,,Lucrul bun aduce profit, rău – pierdere”.
  6. Curs social; personal numeros bogăţie mare, puţin – sărăcie.
  7. Dezvoltarea tehnică: unde-s mulţi puterea creşte şi duşmanului nu-i sporeşte.
  8. Securitatea tehnică: orice lucru trebuie asigurat din timp.
  9. Dinamica: la curse aleargă mulţi dar primeşte premiul primul. Alergaţi ca să fiţi primul.
  10. Amabilitate: cine doreşte să aibă prieteni singur trebuie să fie amabil.
  11. Hărnicie: cine-i harnic şi munceşte are tot ce doreşte.
  12. Onestitate: ulciorul nu merge de multe ori la izvor.
  13. Confort psihologic: munca şi veselia aduc bucuria.
  14. Echipajul: munca în colectiv e mai sporită şi mai sigură.
  15. Colaborare: sfatul bun şi la vreme spus nici odată nu-i în plus.
  16. Tendinţa către ştiinţă: studierea şi prelucrarea informaţiei zilnice.
  17. Disciplina: dezvinovăţire nu de frica pedepsii, dar a obrazului. Ca pasărea părăsind cuibul e şi omul ce-a părăsit locul de muncă.
  18.  Finalitate: sfârşitul acţiunii e mai bun ca începutul.
  19. Rezumat: Ce vom planta aceea vom recolta. Cât mai avem timp da-ţi să facem bine pentru toţi!

NUCICULTURA, constituie o activitate tradiţională pentru Republica Moldova, fiind favorizată de clima moderată, solurile bogate în humus, adânci şi fertile, posibilităţile de cultivare în condiţiile noastre a celor mai valoroase soiuri din selecţia locala si  mondială. Ea are un rol aparte în asigurarea securităţii alimentare a ţării şi integrării ei în economia mondială.

Uniunea acordă servicii de consultanţă tuturor celor interesaţi în dezvoltarea ramurii nuciferelor, începînd cu alegerea terenului, proiectare, plantare, ingrigire, colectare, procesare şi comerţ.

Salvaţi  lumea plantelor, fundamentul, de care depinde restul diversităţii biologice !

 

CONSTANTIN GAJIM   tel: + 373 695 57 037,  + 373 791 32  798

E-mail:gajimk@mail.ru,

Bookmark the permalink.

One Response to NUCICULTURA – Afacere Crestineasca pentru Securitatea Alimentara

  1. Pe 19 – 22 noiembrie 2013 la Moldexpo va avea loc expozitia internationala ,,INFOINVET” – obiectivele;
    – promovarea celor mai bune realizari;
    – elaborari din diverse domenii tehnico-stiintifice pe piata nationala si internationala;
    – inventii,soiuri de plante si design industrial.
    La expozitie veti putea primi o consultatie mai ampla despre culturile nucifere, gratis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *