Fistic

FISTICUL (Pistachio) – Pistacia vera L.

Face parte din Familia Anacardiaceae, genul Pistacia. După Zohary (1952), există patru secţiuni ale acestui gen: Terebinthus (Pistacia vera L., Pistacia khi-njuk Stocks., Pistacia terebinthus L., Pistacia palestina Boiss, Pistacia chinensis Bge.), Lentiscus (Pistacia lentiscus L., Pistacia weinmannifolia Poisson, Pis­tacia saportae Burnat), Butmela (Pistacia atlantica Desf.) şi Lentiscella (Pista­cia mexicana HBK, Pistacia texana Swingle).

Dintre acestea, prezintă importanţă economică speciile: P. vera – din care fac Parte majoritatea soiurilor de fistic şi P. atlantica, P. terebinthus, P. palestina, P. khinjuk, P. chinensis (P. integerrima) care sunt utilizate ca portaltoi. Celelalte specii sunt folosite ca plante decorative.

Multe specii ale genului Pistacia sunt native în continentul asiatic  Turcia (Anatolia), Siria, Afghanistan, Iran, Caucaz, India (partea de nord). În sud-estul Turciei, Iran şi Siria se întâlnesc adevărate păduri precum şi exemplare în vârstă de câteva sute de ani. yarstă

Fisticul (Pistacia vera L.) este originar din zonele cu climat uscat din Asia Centrală şi de Vest. Preferă un climat cald, cu veri lungi şi uscate, este rezistent la secetă şi temperaturi ridicate. Nu suportă umiditate ridicată. Totuşi este o specie care are nevoie de temperaturi scăzute în timpul iernii pentru a putea să ° asigure o dezvoltare normală. Este o specie cu frunze căzătoare, rezistă la tempe raturi negative moderate în timpul iernii (-10 -14°C în California şi chiar -18°C în Iran). Din aceste motive s-ar putea preta încercării în cultură în zonele din Ro mânia în care se cultivă migdalul. Înfloritul fisticului se produce mai târziu (în luna aprilie) decât în cazul migdalului, acest fapt constituind un avantaj major Se comportă foarte bine pe soluri cu drenaj bun, suportă destul de bine solurile puternic alcaline sau sărăturate, calcaroase, sărace în elemente nutritive.

 Fisticul este o plantă pomicolă de vigoare mare, care ajunge frecvent la înălţimi de 8-10 m, cu înrădăcinare puternică şi cu coroană etalată. Plantele încep sa producă primele fructe la 5-8 ani de la plantare. Producţia maximă de fructe se obţine abia în jurul vârstei de 15-20 de ani. Frecvent se produce fructificarea bienală (un an de producţie mare urmat de un altul cu producţie redusă sau fără fructe). Producţia de fructe poate fi influenţată negativ şi de secetă, ploaie in exces, căldură sau frig etc.

Fisticul este o specie dioică (exemplare cu flori femele şi exemplare cu flori mascule). Frunzele sunt compuse, au una până la trei perechi de foliole de formă ovată dispuse lateral şi o foliolă terminală, egală ca dimensiuni cu celelalte. Frunzele sunt groase şi pieloase, de culoare verde închis şi strălucitor pe partea superioară şi mai deschise pe partea inferioară, cu peţiol scurt. Cele de la exemplarele mascule sunt mai lungi şi ascuţite la vârf. Florile femele şi mascule sunt grupate în inflorescenţe şi nu prezintă petale. Cele mascule sunt alungite, cu sepale ascuţite, iar fiecare floare conţine 5 antere. Florile femele au stil scurt, iar ovarul are culoare verzuie. Stigmatul este divizat în 3.

Nucile de fistic.

Fructele fisticului sunt din punct de vedere botanic drupe. Greutatea (masa) lor în stare uscată variază între 0,8 şi 1,5 g. Exocarpul şi mezocarpul capătă culoarea roşie închis sau verde-purpurie. Endocarpul (coaja) este lignificată, dură, de culoarea fildeşului. Când fructele sunt maturate, partea superioară a nucilor crapă (endocarp dehiscent), lăsând să se vadă miezul de culoare verde care este acoperit cu un tegument purpuriu-maroniu. Gradul de crăpare al fructelor precum şi proporţia de fructe sparte depind de soi, momentul recoltării, gradul de aprovizionare cu apă sau cu nutrienţi, încărcătura de fructe a pomului dar şi de soiurile sau speciile polenizatoare. Miezul are un conţinut bogat mai ales în lipide şi proteine dar şi alte principii nutritive (20 % proteine, 50 % lipide, 20 % carbohidraţi, 2 % fibre, 3 % cenuşă, 6 % zahăr, 2 % minerale – Ca, P, Fe, K, Mg, acizi graşi nesaturaţi şi saturaţi etc). Miezul este o bogată sursă de calorii (600 calorii / 100 g fructe) şi se consumă în stare proaspătă, ca snack (sărat) sau prelucrat, în industria alimentară (îngheţată, bomboane, budinci, prăjituri – ba­clavale etc.) sau în industria cosmeticelor.

Soiurile de fistic

În lume există, în prezent, circa 100 de soiuri de fistic, unele fac parte din grupa soiurilor din zona Asiei Centrale şi de Vest (au fructe mari, rotunjite, endocarpul crapă la maturitate, iar miezul are culoare galben-verzuie), iar altele din grupa soiurilor mediteraneene (fructe mai mici, procentul de fructe crăpate este mai mic şi miezul are culoarea verde). Cele din prima grupă sunt mai apreciate de consumatori şi de procesatori, iar preţurile sunt mai mari.

Principalele soiuri „femele” cultivate sunt: ‘Ohadi, ‘Kaleh Ghochi’, ‘Momtaz’, ‘Badami’, ‘Akbari’, ‘Harati’ etc. (Iran), ‘Ashoury’, ‘Red Oleimy’, White Batoury’, ‘Ajami’ (Siria), ‘Uzun’, ‘Kirmizi’, ‘Siirt ‘Cakmak’, ‘Halebi’ etc. (Turcia), ‘Bianca’, ‘Cappuccia’, ‘Cerasola’, ‘Gialla’ etc. (Italia), ‘Kerman’ şi ‘Joley’ (S.U.A.), ‘Aegina’ şi ‘Pontikis’ (Grecia), ‘Mateur’, ‘Sfax’ (Tunisia) etc. Soiurile Polenizatoare sunt din seriile ‘Arab-Aleppo’, ‘Male of Siirt’, ‘Male of Uzun’, ‘Peters’ etc.

Principalele țări cultivatoare de fistic

Fisticul se cultivă de mult timp, mai ales în zona mediteraneană, în ţări ca: Siria, Turcia, Iran, apoi s-a răspândit prin intermediul romanilor şi în Grecia, Cipru, Italia, Israel, Spania, Portugalia, Franţa. Ulterior a fost luat în cultură şi în Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, S.U.A. (în California şi Arizona) şi chiar în Australia. Deşi fisticul a fost în cultură de foarte mult timp, abia în ultimele 5-6 decenii s-a trecut la organizarea de plantaţii moderne. Se consideră de către specialişti că fisticul se poate extinde în cultură în toată zona de cultură a măslinului, mai ales că este şi rezistent la secetă. În Iran s-a constatat că anumite soiuri pot fi cultivate pe soluri sărăturate, fapt care oferă posibilitatea transformării unor regiuni neproductive în zone productive.

Tehnologia culturii fisticului.

Din punct de vedere al tehnologiei de cultură, fisticul necesită destul de puţine intervenţii comparativ cu alte specii pomicole. Se va prefera plantarea pe terenuri care beneficiază de expoziţie sudică, cu mult soare, pe soluri bine drenate. Rezultate bune se obţin atunci când plantaţiile sunt irigate. Plantarea se face la distanţe de 4-10 m între rânduri şi între plante pe rând, în funcție de portaltoii folosiţi şi de sistemul de cultură. Nu trebuie uitată problema asigurării polenizării. La fiecare 8-12 pomi din soiurile „femele” se va planta un pom din soiul “mascul”. Polenizarea este anemofilă (cu ajutorul vântului).  Plantele se dirijează sub formă de piramidă neetajată, mixtă sau vas. Datorită ritmului de creştere lent al plantelor, se execută tăieri uşoare, înlăturând ramurile rău plasate, cele care se intersectează etc, mai ales în primii ani de la înfiinţarea plantaţiilor.

Producţia de fructe uscate care se poate obţine în perioada de maximă pro ducţie este de 20-50 kg / pom.

Portaltoii folosiţi frecvent sunt P. terebinthus (este mai rezistent la ger), P. atlantica, hibrizi P. atlantica x P. integerrima (au vigoare mare şi rezistenţa Verticillium, însă sunt sensibili la temperaturi scăzute) P. vera. Altoirea se face pe puieţi în vârstă de 1-2 ani folosind metoda altoirii cu mugure dormind sau chip-budding.

Recoltarea fructelor se face la maturitate, în lunile septembrie-octombrie atunci când epicarpul devine opac. Recoltarea se face fie mecanizat (la pomii care au depăşit vârsta de 10 ani) sau manual prin scuturare şi adunare. După recoltare, fructele trebuie separate de exocarp şi mezocarp şi lăsate să se usuce natural sau forţat circa 24-36 ore (până la o umiditate de 5-7 %) pentru a se preveni contaminarea cu aflatoxină. Sortarea fructelor se face în funcţie de culoare. Păstrarea fructelor uscate se poate face timp de câteva luni. Prăjirea şi sărarea fisticului se face în instalaţii automate.

Importanța economica a fisticului.

Preţul de valorificare al fisticului în coajă este ridicat (8-10 $ / kg), fapt care justifică un interes crescut al fermierilor din aceste zone pentru cultura fisticului. În ultimii ani, în California (S.U.A.) a luat o amploare deosebită cultura fisti­cului mai ales datorită unei campanii susţinute, purtate de nutriţionişti, pe tema beneficiilor utilizării frecvente în alimentaţie, dar şi datorită noutăţii acestei spe­cii pe piaţa de consum din S.U.A. O altă cauză a impulsionării culturii fisticului pe plan local a constituit-o depistarea unei toxine (aflatoxină) în fisticul importat mai ales din Siria, Iran şi Turcia. Aceasta este cauzată de o ciupercă – Asper-gillus niger – care găseşte condiţii de dezvoltare prielnice în condiţiile unei re­coltări şi păstrări necorespunzătoare a fructelor (se poate întâlni şi la migdale, nuci, alune, porumb etc.). Aflatoxină este termostabilă (efectele sale foarte to­xice nu pot fi înlăturate nici la temperaturi foarte ridicate) şi foarte nocivă pentru om şi animale.

Fistic în România si Moldova.

Pentru amatorii de plante exotice există posibilitatea cultivării fisticului în zonele mai aride din sudul ţării, cu condiţia folosirii de soiuri şi portaltoi mai rezistenţi la temperaturile scăzute din iarnă.
Plantele pot fi protejate pe durata iernii la fel ca smochinul şi atunci şansa de supravieţuire la geruri sporeşte foarte mult.

Bookmark the permalink.

2 Responses to Fistic

  1. Alexandra says:

    Buna ziua, spuneti-mi va rog,unde as putea cumpara fisticul in Moldova,daca se comercializeaza si la noi? multumesc

  2. Ioana says:

    As dori sa cumpar un rasad de fistic pana pe 5 mai, ma poate ajuta cineva?adresa de e-mail:ananda4991@yahoo.com. Va multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *