Importanța Nucului

NUCUL. IMPORTANŢA CULTURII
Nucul, una dintre cele mai vechi specii pomicole, are o importanţă eco¬nomică şi socială deosebită, datorită valorii alimentare a fructelor sale, calităţii superioare a lemnului, folosirii celorlalte organe ale pomului (frunze, scoarţă, endocarp, lăstari) ca izvor de materii prime pentru industria chimică, farma¬ceutică şi ca specie decorativă şi eco-ameliorativă de mare efect.
Importanţa pomicolă rezidă în valoarea alimentară a fructelor. Spre deose¬bire de fructele celorlalte specii pomicole, nucile constituie un aliment complet şi concentrat; ele conţin substanţe grase (52-77%), substanţe proteice (12-25%), hidraţi de carbon (5-24%), substanţe minerale (1,3-2,5%), vitamine etc. (I.F. Radu, 1957, 1985).
În stare proaspătă fructul conţine: 17,57% apă, 11,05% materii azotoase, 41,58% materii grase, 26,5% materii extractive, 1,3% celuloză, 1,6% cenuşi. Este fructul cel mai bogat în Cu şi Zn; în plus, conţine K, Mg, P, S, Fe, Co, vitaminele A, B, C, P (Jean Valnet, 1986).
Valoarea energetică a unui kilogram de miez de nucă este echivalentă cu 1 kg pâine + 0,5 kg carne + 0,5 kg peşte + 0,5 kg prune uscate + 1 kg pere, asigurând 6364 calorii (I.F. Radu, 1957, 1985; V. Cociu, 1958, V. Cociu şi colab., 1983).
Cercetări privind calitatea nucilor californiene arată că 100 g miez de nucă are valoarea energetică de 630 kcal şi conţine cantităţi însemnate de proteine (14,1 g), lipide (68,0 g), carbohidraţi (3,2 g), minerale (calciu, cupru, mangan, fier, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, zinc) şi vitaminele A, Bj, B6 B]2, C etc, (tabelul 1).
Nucile californiene conţin, de asemenea, o categorie largă de aminoacizi esenţiali (6676 mg/100 g), aminoacizi neesenţiali (7767 mg/100 g), metionină şi cisteină (650 mg/100 g), phenylalanină şi tyrosine (1067 mg) (tabelul 2).
Ca plantă tehnică, nucul asigură materia primă pentru numeroase ramuri ale industriei.
Miezul de nucă se poate consuma proaspăt, în produsele de cofetărie, iar datorită conţinutului ridicat în grăsimi, din miezul de nucă se poate extrage un ulei excelent comestibil şi tehnic, care, fiind sicativ, este foarte mult folosit în scopuri tehnice: în pictură, pentru fabricarea cernelii tipografice, a săpunului de lux, a lacurilor, pentru extragerea uleiurilor eterice, în obţinerea numeroaselor produse cosmetice şi farmaceutice.

Turta rămasă după extragerea uleiului mai conţine 48,51% substanţe proteice, 9,55% grăsimi, 6,76% celuloză şi 5,76% cenuşă. De aceea este folosită la fabricarea halvalei, constituind totodată un foarte valoros nutreţ concentrat în hrana animalelor şi păsărilor (V. Cociu, 1958; V. Cociu şi colab., 1983).
Fructele verzi, înainte de întărirea endocarpului, se folosesc pentru preparat dulceaţă, rachiu etc. Ele conţin o mare cantitate de vitamina C, de patru ori mai mult decât fructele de măceş şi de 40 de ori mai mult decât sucul de portocale. 1 kg de mezocarp nucă conţine 5-8 g vitamina C.
Conţinutul în aminoacizi al nucilor (100 g miez nucă)

In afară de aceasta, mezocarpul mai conţine 15-25% substanţe tanante de tip acid galic şi egalic, ceea ce permite folosirea lui la tăbăcitul pieilor.
Coaja tare (endocarpul) este un combustibil cu putere calorică ridicată, se foloseşte în industrie pentru prepararea cărbunelui activ, a pietrei de şlefuit şi a amestecurilor fine de linoleum (V. Cociu şi colab., 1983).
Diferitele părţi ale nucului (frunzele, lăstarii, mugurii, scoarţa, rădăcinile) constituie un izvor de materie primă pentru extragerea taninului şi a substanţelor colorante etc. Populaţia de la sate apreciază nuanţele obţinute prin folosirea frunzelor de nuc, calitatea şi rezistenţa lor fiind mai bună decât a celor chimice.
Nucul este mult apreciat şi pentru lemnul său de calitate superioară. Lemnul de nuc se distinge printr-o mare rezistenţă, plasticitate şi fineţe. Se prelucrează ușor, se lustruieşte foarte bine, nu este atacat de insecte, fiind căutat pentru fabricarea mobilei de lux, pentru sculptură, în industria avioanelor şi automobilelor (V. Cociu, 1958).
Ca plantă medicinală, nucul a fost folosit şi în trecut în medicină, atribuindu-i-se diferite virtuţi (vertus). Dacă s-ar lua în considerare toate recomandările făcute de medicina empirică şi de fitoterapeuţii secolului trecut, ar trebui să se accepte nucul ca remediu universal (H. Popescu, 1971).
Folosirea nucului ca antidot a fost mult răspândită. Mithridate îşi prepara antidoturile sale după formula lui Pliniu, macerând împreună două nuci, două smochine, 20 frunze de ruta (Ruta graveolens) şi un grăunte de sare (J. Valnet, 1986).
După o veche doctrină greacă, o nucă era comparată cu un cap de om (învelişul verde corespunde pielii şi părului, coaja – oaselor craniene, miezul – cre¬ierului, iar tegumentul – meningelor), de unde se trăgea concluzia că nucile au fost date pentru a trata bolile de cap şi în special bolile mintale (J. Valnet, 1986). În scopuri medicinale se recomandau frunzele de nuc, uleiul şi miezul.
Sucul din frunzele de nuc era folosit ca vermifug, ca tonic, ca unguent pen¬tru ulcere etc. Frunzele de nuc au efect astringent datorită taninurilor, uşor hipotensiv, hipoglicemiant, antiinflamator, dezinfectant urinar, antidiareic, antiseptic gastrointestinal (J. Valnet, 1986, Gr. Constantinescu, Elena Haţieganu Buruiană, 1986).
Adepţii homeopatiei recomandă mezocarpul pentru tratamentul acneei, iritaţiilor, vomelor etc. (St. Mocanu, D. Rădulescu, 1989).
Pliniu şi Dioscoride atribuiau uleiului de nucă proprietatea de a vindeca afecţiunile ochilor şi intoxicaţiile. Miezul de nucă este foarte nutritiv (proteine, grăsimi), fiind indicat pentru diabet, tuberculoză, scrofuloză, sifilis, nefrite (aju¬tător), enurezis (J. Valnet, 1986).
Uleiul de nucă, având 73-84% acizi graşi polinesaturaţi, se situează înaintea uleiului de floarea-soarelui (50-60%) şi a celui de porumb (40-50%) pentru proprietăţile sale anticolesterolice. Intern, poate fi folosit pentru combaterea teniei, în litiaza renală în cadrul unui tratament incluzând ulei de migdale dulci şi infuzie de paie de ovăz, pentru tratarea enurezisului. Extern, pentru frecţionarea corpului la copiii rahitici, anemici şi în dermatite (J. Valnet, 1986, Gr. Constan¬tinescu, Elena Haţieganu Buruiană, 1986).
Cercetări efectuate la nucile californiene au arătat că uleiul de nucă consti¬tuie o sursă de acid linoleic şi inoleic. Nucile californiene conţin aproximativ 70% ulei, care în principal este bogat în acizi graşi şi polinesaturaţi, esenţiali pentru sănătate (tabelul 3) (1987 USDA Nutrient Database, Handbook 8).
Ca specie pomicolă, nucul prezintă şi alte avantaje. Deşi creşte lent şi intră relativ târziu pe rod, datorită rădăcinilor sale foarte dezvoltate şi cu creştere rapidă în primii ani după plantare, nucul prezintă importanţă în amelioraţiile agrosilvice pentru fixarea terenului şi ca specie principală în perdelele de protecţie.
Coroana masiva, trunchiul puternic, coaja cenuşie şi netedă, de culoare închisa şi aromate, fac din nuc una dintre speciile decorative de mare efect (G. Colpaci, 1974).
Fiind în acelaşi timp o plantă pomicolă, tehnică, forestieră, medicinală den drologică şi amelioratoare, nucul este considerat pe drept cuvânt una dintre cele mai importante specii pomicole din ţara noastră.
Tabelul 3
Compoziţia uleiului de nucă

Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *