Pecan

Pecanul în Moldova nu este cunoscut şi nici plantat. În timpurile nu de demult se întâlnea în plantaţiile silvice la Hârboveţ şi Ciobruciu, Gospodăria silvică de Stat Bender.
La Grădina Botanică a AŞM ( terenul vechi ) a fost adus şi plantat în 1951 de către dl Ion Comanici.
Extras din Fișa Tehnologică – Culturi Nucifere

PECANUL – Carya illinoisensis (Wangenh.) K. Koch

Această specie de nucifere face parte din Juglandaceae la fel ca şi nucul. Pe parcursul timpului s-au folosit o serie de denumiri pentru această specie: Juglans pecan, Juglans illinoensis, Hicoria pecan, Carya pecan. Denumirea de pecan a fost dată după cuvântul indian „pacane” care în limba pieilor roşii înseamnă „nucă tare care trebuie spartă cu piatra”.

De la această specie se consumă miezul care este foarte bogat în lipide (65-70%), din care 73 % reprezintă acidul oleic (mono-nesaturat) şi 17 % acid linoleic (poli-nesaturat). Se cunoaşte faptul că un consum zilnic de acid oleic (din ulei de măsline, ulei de nucă sau nuci) reduce riscul unor boli cardiovasculare. De asemenea, miezul de pecan este bogat în proteine, K, Ca, P, Fe, Zn, vitaminele A, C, E, B1 B2, B3, B6, fibre, carbohidraţi etc. Miezul este utilizat pentru consum în stare proaspătă, sărat, prăjit sau se utilizează în cofetărie, pentru diverse preparate cum sunt îngheţata, bomboane, prăjituri etc. Uleiul de Pecan se foloseşte în industria de medicamente, la cosmetice etc. Lemnul de Pecan şi hickory este utilizat în S.U.A. pe scară largă în industria mobilei, pentru confecţionarea de unelte, pentru parchet. De asemenea, lemnul de hickory este folosit uneori şi în amestec cu mangal pentru afumarea cărnii şi diverselor produse din carne, a brânzeturilor cărora le imprimă o aromă distinctivă.

Există circa 20 de specii de Carya, puţine dintre ele însă au fructe comestibile. Dintre acestea amintim speciile Carya ovata (Mill.) K. Koch – Shagbark (cea mai rezistentă la frig dintre speciile de Carya), C. lacinosa (Michx. f.)
Loud. – (Shellbark), C. tomentosa (Poir.) Nutt. – Mockernut (nuci cu coajă foarte dură), C. glabra (Mill.) Sweet şi C. ovalis (Wangh.) Sarg. – Pignut hickories (importanţă economică redusă), C. cordiformis (Wangl.) K. Koch”- Bitternut (nuci astringente, amare dar cu coajă subţire), C. myristicaeformis (Michx. f.) Nutt. şi hibrizii interspecifici de tipul “Hican” (pecan x hickory).
Fructe de Carya ovata Fructe de Carya cordiformis
Soiurile de pecan cultivate din specia Carya illinoisensis sunt: ‘Stuart (26 % din producţia de pecan a S.U.A.), ‘Desirable’ (9,5%), ‘Western’ (12,9 %), ‘Witchita’ (7,5 %), ‘Schley’ (4,5 % ), ‘Moneymaker’ (3,3 %), ‘Gloria Grande’.
Există şi o serie de soiuri originare din nordul S.U.A. sau Canada, mai tolerante la temperaturi scăzute, dar care produc puţin iar fructele sunt de calitate mai slabă (‘Colby’, ‘Fritz’, ‘Giles’, ‘Greenriver’, ‘Major’, ‘Peruque’, ‘Posey’, ‘Starking’, ‘Witte’).
Pecanul este un pom de vigoare mare, atinge circa 30 m înălţime, prezintă trunchi gros şi port erect. Este originar în America de Nord, din zona bazinului inferior al fluviului Mississippi, Texas şi nordul Mexicului. Preferă soluri uşoare, afânate, cu un pH uşor acid, dar poate creşte chiar şi pe soluri argiloase. Această specie poate fi cultivată în zone cu climat arid sau umed cu condiţia asigurării apei în sol. Suportă temperaturi scăzute de până la maximum -20°C, însă are nevoie de un sezon de vegetaţie lung, călduros, de 180-220 de zile (Rieger, 2002). Frunzele sunt mari, compuse, asemănătoare cu cele ale nucului comun, numai că numărul de foliole este mai mare (7-17).

Pecanul este o plantă unisexuat monoică, florile mascule (amenţi) sunt dispuse separat de cele femele, pe aceeaşi plantă. La multe soiuri există fenomenul de dichogamie (înfloritul florilor mascule nu corespunde cu cel al florilor femele) şi de aici rezultă nevoia asigurării polenizării. Cu toate că pecanul este autocompatibil, rezultatele cele mai bune se obţin atunci când polenizarea se face cu polen străin. Foliolele sunt lanceolate sau obovate şi au margini serate. Fructele sunt mari, ovale sau eliptice, acoperite de un involucru de culoare verde. Sunt grupate câte 2-10 în poziţie terminală, pe lăstarii din anul respectiv.
Acest involucru (exo şi mezocarp) acoperă nuca până la maturitate când se crapă în 4. Nucile au suprafaţă netedă, de culoare maronie închisă. Coaja nucilor este tare dar relativ subţire, iar extragerea miezului se face uşor. Frunzele şi fructele conţin juglonă, care este o substanţă allelopatică şi fungitoxică. A fost detectată și o altă substanţă fungitoxică numită linalol.
Plantaţie de pecan (Carya illinoensis)
Fructe de pecan (Carya illinoensis)

Pecanul produce fructe la 4-6 ani de la plantare, iar producţia maximă este atinsă începând cu anul 10. Nucile de pecan trebuiesc păstrate cu grijă, mai ales pe termen lung, datorită posibilităţii infestării cu Aspergillus niger, care produce aflatoxină.
La un hectar se plantează 88-247 pomi, pe parcursul dezvoltării acestora se înlătură succesiv o serie de pomi astfel ca la o plantaţie pe rod numărul de pomi ajunge la 90-100 / ha. Este necesar ca 10 % din pomii plantaţi să fie polenizatori Pentru a se obţine o producţie constantă de fructe şi de calitate.

Pomii necesari plantării sunt produşi în pepiniere. Soiurile de pecan se altoiesc la masă pe portaltoi generativi (puieţi) în vârstă de un an. Se mai folosesc Şi metode de altoire cu mugure dormind sau altoirea cu ramură detaşată. Aceasta implică plantarea portaltoilor pe locul de înfiinţare a plantaţiei, la distanţele necesare, apoi altoirea acestor portaltoi la 2-3 ani de la plantare. Metoda simplă, dar nu totdeauna rezultatele sunt cele mai bune iar adevăraţii fermieri recurg la material de plantare sănătos, autentic şi de calitate procurat de la pepiniere. Formele de coroană utilizate sunt piramida neetajată şi vasul ameliorat.
Recoltarea nucilor se face la maturitate, atunci când involucrul crapă sau când nucile sunt eliberate din acesta. Recoltarea se poate face atât prin scuturare mecanică cât şi manuală urmate apoi prin adunarea nucilor. Pentru a putea fi păstrate, nucile trebuie aduse la umiditate de 10-15 %. Păstrarea se poate face timp de 3-4 luni la temperatura camerei sau 1-2 ani la temperatura de 1°C.
Principalele ţări producătoare de nuci de pecan sunt: S.U.A. (140.000-200.000 t / an nuci de pecan uscate), Mexicul (30.000 t / an), Brazilia, Australia Africa de Sud, Israel etc. în S.U.A., principalele state producătoare sunt: Georgia (43 %), Texas (27 %) şi New Mexico (19 %).
O parte destul de importantă din producţia de nuci de pecan (10 %) este colectată de la exemplare izolate, chiar „sălbatice” sau pe rădăcini proprii. Fructele acestora sunt mai mici, au procent redus de miez, dar posedă conţinut ridicat de ulei şi o aromă mai puternică.

In România există o serie de plante tinere de pecan obţinute din sămânţă (Cluj, Craiova, Curtea de Argeş etc). Încercarea cultivării unor soiuri de pecan mai rezistente la ger poate fi făcută de către pomicultorii amatori.

Bookmark the permalink.

5 Responses to Pecan

  1. adriana dobre says:

    vreau puiet de nuc pecan si cum se face intretinerea

  2. Vamvu Mihail says:

    Stimata D-NA/D-N,
    Sunt ff interesat de un puiet din soiul pecann.Am intales ca nucile sunt foarte bune ptr. sanatate.Daca aveti puieti altoiti va rog un mic mesaj: pret, livrare si mod de cultivare
    Va multumesc!
    Cu respect,
    MV

  3. Pingback: Nucii pecan în România, metode de stratificare pentru o rată de germinare ridicată | Școala de puieți

  4. Vamvu Mihail says:

    Sunt in cautarea unor nuci pecan-seminte sau chiar planta.Are cineva nuci pecan la schimb ,cu seminte de catalpa, salcam galben si roz fara tepi, otetar rosu etc.
    Multumesc,
    MV

  5. DOBRE MANUELA says:

    Buna ziua! Ma numesc Dobre Manuela sunt din Calarasi,Judetul Calarasi si doresc sa stiu unde pot gasi puiet de Nuca de macadamia?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *